In continua schimbare

As vrea sa scriu mai mult. As vrea sa stiu despre ce sa mai scriu. Simt atat de mult ca m-am schimbat incat nici nu mai am acelasi stil pe care il aveam acum 2 ani poate, sau chiar acum un an. Nu stiu de ce dar ma simt de parca toata inspiratia pe care o aveam s-ar fi dus. Unii oameni ar spune ca se compenseaza si ca de obicei "muza" vine la tine atunci cand ai cel mai mult nevoie de ea si sincer daca stau sa ma gandesc mai bine chiar asa e. Ati observat vreodata ca sunteti "impinsi" sa creati ceva, sau ca va simtiti ca aveti ceva de spus sau ca sunteti extrem de creativi exact atunci cand in viata voastra se intampla ceva rau? Parca simtiti nevoia sa evadati, sa va axati pe altceva incat toate problemele sa plece departe...departe...sa nu mai fiti nevoiti sa dati vreodata piept cu ele. Eu am observat asta. Si am mai observat ceva. Ca am devenit genul de persoana careia ii e greu sa se exteriorizeze. M-am gandit de ce...de ce am devenit asa? Inainte ma incadram exact in cealalta extrema. Eram mult prea sensibila, ma afecta orice se intampla in jurul meu, puneam la suflet orice si cu proxima ocazia ma descarcam la cineva. Acum nu mai este cazul.

In primul rand de multe ori s-a interpretat comportamentul meu intr-un mod gresit de atatea ori si nu mai vreau asta. Nu, niciodata nu am intentionat sa ma plang si imi pare rau daca asta s-a inteles dar asta este firea mea, mai bine zis asta era firea mea pentru ca te lovesti o data, te lovesti de doua ori dar pana la urma iti dai seama ca mai bine taci si gata. Eu asa am facut de ceva timp. Am mai observat ca in acesti doi ani de zile am devenit cu totul alt om. Ma simt mai puternica, ma simt mai increzatoare in propriile mele forte, stiu ce vreau sa fac si stiu ca o sa le pot duce la capat pe toate. Mi-am dat seama ca acum nimic nu ma mai poate rani. De fapt nu, o sa corectez sa nu se inteleaga altfel decat intentionam. NIMENI nu ma mai poate rani si lucruri, cuvinte sau comportamente care acum un an, poate doi m-ar fi bagat complet in depresie acum ma lase total rece. Ar trebui sa imi pese? Nu cred. Am invatat ca din sutele de oameni pe care ii cunosc, doar o mana de oameni imi vor cu adevarat binele si tocmai de aia doar ei conteaza pentru mine si doar actiunile lor ma mai pot afecta in vreun fel sau altul. Si pentru asta le multumesc figurilor mai mult sau mai putin "episodice" din viata mea care m-au dezamagit, pentru ca datorita voua am ajuns eu aici. Si nu regret nimic. Orice sut in fut e un pas inainte. Si sunt mandra sa spun ca am ajuns unde am ajuns si am ajuns omul care sunt acum doar prin experienta proprie. Am fost lovita de n+1 ori si de n+1 ori m-am ridicat, m-am scuturat si am mers mai departe fara sa ma victimizez in vreun fel, spun eu. Acum tin sa va multumesc voua, persoanelor care conteaza cu adevarat si nu este nevoie sa va enumar pentru ca va stiti si singuri. Atat vroiam sa spun. Un simplu multumesc din toata inima pentru ca ati fost mereu alaturi de mine si m-ati lasat sa fiu alaturi de voi in tot timpul asta.