Despre defecte si oameni care ne enerveaza

Am citit multe bloguri in ultimele ore.Chiar m-au pus pe ganduri.Subiecte diverse,gandiri diverse,trairi diverse,personalitati diverse.Prea multa diversitate,a?Mie imi place.Ma face sa ma gandesc la oameni si dupa cum spuneam mai de mult mie imi plac oamenii,ma fascineaza.Mereu mi-am dorit sa stiu ce gandesc cei din jurul meu.Am citit atatea pareri despre unele subiecte ca ma intreb daca exista in lume doi oameni care sa gandeasca la fel.Incep sa ma indoiesc sincer de treaba asta.Si ma fascineaza ca fiecare om e frumos in felul lui,e frumos prin gandurile lui,prin zambetul lui,prin parerile lui,prin defectele lui.Ma mir ca gandesc asa pentru ca inainte eram atat de critica in ceea ce ii priveste pe cei din jurul meu.Dar acum parca nu mai e asa.Nimic nu mai e cum era inainte.Acum incep sa iubesc defectele altora.Defectele contureaza personalitatea noastra.N-as mai fi la fel daca nu as fi atat de impulsiva.Si incepe sa imi placa,mi se pare brusc ceva incitant.E ca si cum te-ai duce in oras si ai cere de la KFC Crispy strips fara sos Glen.Sau ca si cum ai manca paste fara sos.As putea sa dau n exemple pe tema asta.Defectele astea sunt sarea si piperul.V-ati mai iubi voi prietenii daca nu ar mai avea acel comportament care cateodata va seaca?V-ar mai excita iubita daca nu s-ar supara dintr-o tampenie,ati avea o cearta de zile mari ca apoi cearta sa se termine cu saruturi furtunoase si miros de piele si o dorinta animalica?Va zic eu ca astea sunt ingredientele necesare mereu unei relatii perfecte.Normal ca e simplu,e prea simplu sa observam chestia asta.

Momentele mele pretioase...hmm...nu au fost cand am avut un prieten.Au fost exact in afara unei relatii.Nu ma agat de relatii,prefer sa fiu purtata de val.Am stiut sa observ momentele importante si sa mi le intiparesc in creier.Nu o sa uit niciodata seara aia cand ne-am certat intr-una si ne-am tachinat,ne-am culcat in acelasi pat cu spatele unul la celalalt si ne-am trezit din coincidenta(nu sunt prea sigura de asta,nu stiu) amandoi in acelasi timp pe la vreo 4.00.Ti-am zis ca mi-e frig si chiar mi-era,si m-am lipit cu spatele de mana ta cu speranta ca o sa ma iei in brate.Avusesem 2 luni de singuratate absoluta si aveam nevoie de tine.Si m-ai luat in brate pana la urma.Vroiam mai mult,bineinteles.Mereu vreau mai mult si nu poti sa ma invinovatesti pentru asta.Ai inceput incet sa ma mangai pe mana.M-am intors cu fata inspre tine,dar nu m-am uitat in ochii tai.Incercam sa conserv momentele alea care pareau infinite oarecum.Tot iti simteam mana cum imi mangaie bratul si incepe sa se plimbe pe corpul meu.Simteam fiori pe sira spinarii si simteam cum se arcuia dupa atingerile tale.Stateam in continuare cu ochii inchisi si doar iti simteam mirosul si profitam din plin de clipele alea.Nu zicea nici unul nimic.Tacere absoluta.Mai bine asa,niste cuvinte puteau strica ceea ce incepuse.Apoi am vrut sa ma uit la tine si am ridicat capul si m-am uitat la tine si te-am strans si mai tare in brate,pentru ca stiam ca nu o sa mai am prea curand ocazia sa fac asta.Si tu ai facut la fel.Stiu ca momentele astea au durat in jur de o ora.O ora doar de mangaieri.Fara sarutari,fara nimic altceva.Doar mangaieri.Nu mai are rost sa spun ce a urmat.Pot doar sa spun ca astea sunt momentele pe care nu o sa le uit niciodata.Imi place sa ma cert cu tine si sa ma tachinezi pentru ca stiu ca intalnirea se va incheia pe masura.De asta ma intorc mereu la tine.Esti al doilea om care m-a facut sa ma intorc la el intr-un fel sau altul.Si nu am regretat niciodata chiar daca este situatia care este.Poate ca a fost mai bine asa...

Dar nu despre asta vroiam sa vorbesc.In pisici,ca iar am deviat de la subiect ca de obicei.Prea multe lucruri despre care vreau sa scriu si totusi nu imi gasesc vorbele necesare,pentru ca vorbele nu pot descrie mereu sentimentele.Dar macar incerc.O sa va intrebati poate,"de ce zice proasta asta toate chestiile astea?Chiar crede ca ne intereseaza pe noi?".Ma nu stiu...poate ca nu,dar nu asta e ideea.Ideea e ca unele lucruri simt nevoia sa le scriu undeva.Si pentru ca pc-ul mi-e cel mai la indemana,scriu aici.Poate si pentru faptul ca unii vor citi si vor invata din greselile mele,poate o sa le placa povestirile mele,sau poate ca nu.De ce le fac publice?Pentru ca si mie imi place sa citesc despre altii poate si altora le place.
Tot ce stiu e ca ce scriu eu aici o sa ramana mereu,si peste ani si ani cand o sa vreau sa recitesc o sa zambesc la amintirea varstei de 18 ani.Iata ce poate scrie o fata de 18 ani la ora 02.34 dimineata...


Si totusi cred ca ma duc sa ma culc,incet pe o melodie de Gotan Project(Triptico),totusi simt ca am intins coarda cu ora asta de somn.Hai somn usor.

Trece vremea

Si da,trecea vremea asta asa de repede.Imi dau seama pe zi ce trece,de fiecare data cand ma uit la poze mai vechi,sau cand imi aduc aminte de ce am facut acum un an...doi...trei...si as putea continua lista.Mi-am dat seama ca nu regret nimic din trecutul meu.Dupa cum vorbeam zilele trecute cu prietenele la o cafea si una bucata tigara la Everest,nici un moment din viata nu trebuie regretat pentru ca toate se intampla cu un sens.Toate lucrurile care ni se intampla trebuiau sa se intample mai devreme sau mai tarziu sunt absolut convinsa de asta.Acum parca gandind la rece mi-e mai simplu sa-mi justific reactiile mele sau pe ale celor din jur,si asta pentru ca toti suntem oameni si orice e justificabil.E normal ca atunci cand se intampla ceva rau sa regretam ca am luat o anumita masura si sa blestemam si sa ne autocondamnam,e omeneste as putea spune.Dar peste ceva timp ne dam seama ca era inevitabil sa ocolim unele greseli.Si poate ca acele greseli capitale ne-au ajutat la ceva si ne-au facut sa ajungem ceea ce suntem acum.Buni sau rai,astia suntem noi si nu putem sa mai facem nimic pentru ca deja suntem niste oameni formati,si ma refer la gandire.Ma uitam cum se schimba oamenii.Oameni care erau diametral opusi fata de cum au ajuns momentan,dar hei astea sunt vremurile si nu pot sa spun ca o parte din mine nu se astepta la schimbari majore.Este dreptul fiecarui om sa se schimbe dupa propriul plac.Si eu am facut asta,si tu ai facut asta pun pariu.Dar de ce sa incerci sa te schimbi?Incearca sa fii mereu asa cum iti place pentru ca schimbarea nu o sa vina niciodata decat daca simti cu adevarat nevoia unei schimbari.Stiu ca se zice ca schimbarile aduc mereu ceva bun si nu pot sa contest asta sau sa aprob pentru ca sunt prea mica sa stiu cum stau lucrurile.Tot ce pot sa spun e ca nu regret nimic din ceea ce am facut.Poate ca as schimba unele lucruri din trecut,dar nu imi pare rau ca am trecut prin ele,am dobandit mai multa experienta,am invatat cum merge treaba si dobandesc mai multa experienta in ceea ce priveste viata.Zilele astea am invatat ca tot ce conteaza in viata e sa o parcurgi cu zambetul pe buze orice s-ar intampla.Sa-mi tin mereu prietenii aproape,pentru ca merita.Sa nu ma mai consum pentru fiecare lucru pentru ca e omeneste imposibil sa raman cu toata "tigla pe casa"(dupa cum spune Andreea) daca dupa fiecare greseala mi-as face remuscari de constiinta si m-as condamna.Asadar sunt fericita pentru ceea ce sunt cu tot cu defecte si calitati.Sunt Eu si le multumesc deloc care ma accepta asa cum sunt eu,Claudia Radau.


si ca sa inchei pe masura spun doar atat.

Dont' go wasting your emotion
Lay all your love on me...

Intre dezamagire si speranta

Anul asta e foarte diferit fata de ceea ce credeam eu ca o sa fie,din toate punctele de vedere.Imi pare rau ca mi-am pus sufletul pe tava in fata unor persoane ce credeam ca merita asta si poate ca nu au meritat.Stau si ma uit cum lacrimile curg pe caietul de matematica de meditatii.De ce e asa de greu sa am prieteni?Tineam minte niste promisiuni facute una alteia...candva in aprilie 2008 la everest.N-o sa uit niciodata ziua aia...n-o sa uit niciodata cuvintele pe care le-am spus.Si culmea,pentru mine nu au fost doar niste cuvinte.Pentru mine a inceput un nou capitol in viata mea de la acel moment.Din momentul ala voi ati fost ca niste surori pentru mine,si inca va consider asa.Nu consider ca am gresit cu nimic grav fata de voi in tot timpul asta,sau ca mi-am incalcat promisiunile in vreun fel.Am promis sa ne luam mereu apararea unei alteia,sa nu lasam pe nimeni sa intervina in prietenia noastra.Am promis sa ne iubim mereu,sa ne ajutam mereu una pe alta.Am promis ca vom fi prietene si dupa liceu,chiar daca va fi greu vom incerca sa ne pastram prietenia la fel.Nu pot sa uit in ce hal am plans in ziua aia toate trei de bucurie,si ma bucuram ca va am pe voi.Simteam ca sunteti singurele care tin la mine cu adevarat.Ala a fost cu adevarat un moment de fericire pura.Au trecut aproape 7 luni si chiar nu vreau sa cred ca s-a schimbat ceva si ca am lasat pe cineva sa intervina intre noi si sa ne influenteze.Vreau sa cred ca mereu am fost sincere una cu cealalta si ca ne-am iubit reciproc,ca inca mai simtim asta.Nu vreau sa se puna punct.Nu asa de repede,vreau sa fie la fel cum era,fara certuri,fara barfe,fara intrigi aiurea.Doar noi.Sa mai stam impreuna sa radem.Vreau sa spunem ce ne deranjeaza una la cealalta,fara ascunzisuri.
Tot ce pot sa spun e ca am nevoie de o pauza de la toate.Incet incet am senzatia ca toate se duc de rapa si chiar nu vreau sa cred asta.Vreau un pic de liniste sa imi pun gandurile in ordine si vreau se revina totul la normal.Va rog,daca cititi asta,ganditi-va la ce ne-am promis una alteia,ganditi-va ca am zis ca noi trei vom ramane mereu asa.Nu ma faceti sa cred ca au fost doar vorbe...