Get it together

Well hello again, guys! Azi am chef sa scriu. Nu m-am decis inca despre ce, probabil ca postarea asta va fi lipsita de sens si dupa primele randuri pe care le veti citi o sa alegeti sa apasati pe "x"-ul ala rosu de sus din dreapta (respectiv stanga sus pentru fanii MacBook).

Cert e ca sunt racita cobza. Zilele trecute ii spuneam lui Mada "Na, ca n-am racit, am scapat!" si acum stau cu Tantum verde langa mine si cu picaturile de nas si ma chinui sa scot o postare decenta pe blog desi simt ca imi explodeaza capul de durere. Pe fundal am bagat un Lilly Allen "It's not fair" asa ca pentru inspiratie si mi-am facut si un ceai de macese, poate poate imi vine inspiratia si gasesc si eu un subiect proper. Bine, stiu despre ce as vrea sa scriu dar nu e frumos sa imi pun toate problemele pe tapet si mai bine nu.





 Dar cineva important pentru mine tocmai m-a inspirat sa scriu despre ceva esential in viata asta, si anume puterea. Mi-a spus asa: "Power is so characteristically calm, that calmness in itself has the aspect of strength". Cred ca e cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus cineva in ultimul timp. Asta mi se pare o calitate, puterea de a-ti pastra calmul chiar si atunci cand esti calcat in picioare de persoanele care poate intr-o perioada au contat pentru tine, desi ei nu au constientizat asta. Mi se pare mult mai greu sa accepti, sa mergi mai departe, sa admiti pentru a nu stiu cata oara ca "un sut in fund e un pas inainte" si sa zambesti multumind pentru ce ai, nu pentru ce ai pierdut. Asta iar mi se pare o prostie, oamenii care mereu plang pentru ce au pierdut fara sa constientizeze ca inca au pentru ce sa multumeasca. In viata asta nu merita sa stai nici o secunda sa regreti ceva din trecut. Si nu spun ca nu regret unele lucruri pe care am ales sa le fac, uneori stau si ma gandesc oare ce s-ar fi intamplat daca nu alegeam calea pe care am ales-o? Dar dupa cateva minute ma dezmeticesc si imi dau seama ca regretele sunt o pierdere de timp, trecutul e trecut si nu trebuie decat sa ma concentrez pe prezent. Sunt convinsa ca fiecare pas pe care am ales sa-l fac in viata asta o sa ma duca fix unde trebuie sa ajung. Asa a fost sa fie, imi place mie sa zic. Asta a fost o paranteza cam lunga, despre regrete o sa am grija sa dezvolt eu alta data, acum vorbim despre putere.

Revenind, mi se pare mult mai greu sa ai o anumita tarie de caracter in momentele critice din viata decat sa te cobori la un anumit nivel (si fiecare interpreteaza asta dupa bunul sau plac). In ultimul timp am invatat ca mai bine rad decat sa ma enervez. Si chiar am observat (probabil pe sistem nervos) ca de fiecare data cand se intampla ceva prost, sau de fiecare data cand mai primesc "o bomba" in freza ma umfla rasul pur si simplu, si asta in mod natural. Dar chiar nu ma plang, multumesc ca am ajuns sa tin piept tuturor. E mult mai usor sa razi de ce ti se intampla decat sa plangi. Plansul te consuma, iti da dureri de cap, plansul e calea pe care o aleg oamenii slabi. Saaaau plansul este arma pe care o folosesc sociopatii in fata oamenilor din jur, o arma a manipularii. De fapt, nici macar, pentru ca sociopatii nu sunt persoane foarte inteligente. Si asta pentru ca in momentul in care isi pun in cap un anume scop, isi concentreaza putinele resurse doar pe scopul respectiv nemaiputand sa se focalizeze pe celalalte activitati din viata lor. Dar jos palaria pentru ei, sunt niste oameni fericiti, pentru ca ei nu au remuscari si sunt incapabili de a simti orice fel de sentiment care are catusi de putin legatura cu iubirea pentru cineva. Doar dau impresia asta. Dar sa admitem, cu totii suntem oameni si cred ca toti gresim in viata asta.

 Totusi ceea ce nu inteleg deloc este incapabilitatea unor oameni de a recunoaste o greseala. Cunosc foarte multe persoane care chiar cred ca ele au mereu dreptate si ca nimeni si nimic nu este deasupra lor. Cunosc oameni multi care se supara daca le dai un argument prin care le arati ca gresesc, chiar daca este intr-un mod constructiv. Mi se pare o dovada de prostie sa nu accepti parerile altor oameni si sa admiti ca poate uneori nu ai dreptate. De cand eram mica mama imi spunea mereu urmatorul proverb dupa care am ales sa ma ghidez si eu: "Spune-i prostului ca-i prost si se face si mai prost. Spune-i desteptului ca-i prost si se face mai destept". Perfect adevarat. Un om inteligent poate sa isi recunoasca propriile greseli si sa se indrepte, nu sa isi bage degetele in urechi si sa mearga mai departe. But hey, asta e doar parerea mea. Simtiti-va liberi sa ma contraziceti.

Iar acum, ma inclin in fata voastra si sper ca nu v-am plictisit prea tare cu filozofiile mele.
Acum va doresc o seara cat mai placuta si o saptamana cat mai "roditoare"! Aaaaa, si va doresc si voua mult calm in toate situatiile de criza.