When in Rome, part eight

Imi pare rau ca am intarziat cu ultima parte. Eh, comoditatea asta si fericire prea mare ca am ajuns in Bucuresti asa ca nu am avut prea mult timp de scris, cam asta s-a intamplat cu mine.

Acum sa trecem la treburi mai serioase si sa va relatez ziua de vineri si cu ce peripetii am avut inainte de plecarea din Italia. Inainte sa ajungem la gara sa lasam bagajele ne-am mai ratacit putin cu bagajele, dar asta este mai putin important. Am fost la Basilica di Santa Maria Maggiore in prima faza. Nu am ramas prea impresionata, again (chiar nu ma declar o mare fana a bisericilor catolice dupa cum spuneam si in posturile precedente). Cam toate arata la fel si sunt doar cateva dintre ele care au ceva cu adevarat special si marcant. O sa pun cateva poze cu biserica sa vedeti cam despre ce vorbesc.

Urmatoarea oprire a fost la Basilica Santa Maria in Trastevere. Cred ca aici e locul meu preferat din Roma. In tot orasul asta agitat am gasit in sfarsit o oaza de liniste, un loc in care poti sa te reculegi in mijlocul unei piatete cochete, la "poalele" unei fantani cu razele soarelui mangaindu-ti usor fata. I felt like home, I felt peaceful for the first time this year. Chiar am putut sa imi golesc mintea pentru cateva secunde complet si sa reusesc sa nu ma mai gandesc la absolut nimic. Am putut sa zambesc cu adevarat fara sa ma gandesc la probleme, la griji sau la solutii. A fost genul ala se moment pe care il asteptam de ceva vreme, relaxarea la care speram de atat de mult timp. Si uite ca intr-un final, in ultimul ceas am capatat-o.

Biserica este cea mai veche din Roma, si ceea ce o face speciala este ca nu a fost renovata absolut deloc de la construirea ei, decat consolidata.








Se spune ca pe locul pe care a fost construita biserica a inceput sa curga ulei de masline in ziua in care Iisus Hristos s-a nascut, un semn pentru credinciosi. In biserica in stanga altarului se afla o columna care marcheaza punctul in care a inceput sa curga uleiul.
Din pacate, ceva a trebuit sa strice momentul asta. Fix cand am ajuns la poarta bisericii am observat doua tiganci care cerseau, bineinteles fiecare in colturi diferite, pe teritorii diferite. Deodata in linistea de acolo cele doua femei au inceput sa se certe si sa urle pana cand au inceput o bataie in cel mai serios mod. Baston in cap, par smuls, una din ele scuipand-o pe cealalta, injuraturi in romana/tiganeasca/italiana...tot tacamul. Asta pana cand cineva a chemat Carabinieri si cele doua femei s-au cărăbănit cu stil din fata bisericii. Din fericire pentru mine, am reusit sa imortalizez momentul K1 la care am fost martora. 

 In rest, tot ce pot sa va spun despre locul asta, este ca e magnific. Te simti de parca intri in alta lume. Un loc la fel ca in filmele vechi in care imi doream cu ardoare sa ajung. Cladiri cu zidurile acoperite de iedera, strazi pavate cu piatra cubica, o fantana ce vegheaza permanent in piata, mici bistro-uri pe margine si oameni care se relaxeaza pe marginea fantanii. 

Cat am stat pe marginea fantanii si am savurat o felie de pizza, m-am lungit frumos pe trepte. La bataia vantului mai simteam cativa stropi fini de apa pe fata de la fantana. Stiti senzatia aia in care stati langa o fantana fix in partea dinspre care bate vantul si inchideti ochii si simtiti cum picaturi fine va acopera toata suprafata pielii? Mai bine zis ati fost vreodata cu barca in Cismigiu si v-ati asezat langa fantana doar sa simtiti senzatia respectiva? Eu da. Si e extraordinar. Trebuie sa incercati asta neaparat. Mie una mi-era dor. 

  Acum sa iesim putin din starea de melancolie si sa va povestesc ceva putin mai amuzant. Amuzant acum, pentru ca in momentul respectiv panica mai mare nu am mai simtit niciodata. Dar pentru ca faptul e consumat, acum pot sa fac haz de necaz. Asa ca here we go. Am ajuns si la aeroport intr-un final, cam cu doua ore inainte. Am facut check-in-ul, neinteresant, avionul pleca la 18.50, asa ca trebuia sa fim la poarta de imbarcare la 18.20. Boooon. Stupid stupid m, and my smart smart mum nu ne-am gandit ca aeroportul de la Fiumicino este foarte mare. Prea mare. Asa ca am stabilit ca avem timp de o cafea. Wroooong. Nu aveam timp. Pe la 18.05 ne-am pus si noi la imensa coada de la security check. Cam pe la 18.20 eram tot acolo. Panica. Cand in sfarsit am scapat de paza am inceput efectiv sa alergam prin aeroport. Fix cum vezi in filme. In filmele alea cheesy cand alearga aia prin aeroport sa prinda avionul. Nu exagerez cand spun ca am alergat cu bagajele dupa noi cel putin vreo 2 km. Ceeeeel putin. Si am coborat etaje, am urcat etaje, am ajuns chiar la un tren care ne ducea dintr-un corp al terminalului in alt corp la o mare departare. Se facuse deja 18.40. Deja ma vedeam pe culoar si la capat...no airplaine. Panica si mai mare. Maica-mea era de-a dreptul disperata, deja vedea cum urma sa dormim in aeroport. Si sincer, si eu. Dar in momente de genul asta prefer sa imi pastrez calmul pe parcurs si daca la sfarsit se termina prost, atunci devine nasol. Chestii sparte, plansete, tigari multe...you don't wanna see me there. Dar macar in timpul unei crize am calitatea de a ma autocalma. Si cand ii vad pe altii in jurul meu ca se agita mi-e cam greu sa fac asta. Asa ca a fost un chin.   Abia la 18.45 am ajuns la poarta de imbarcare, niste oameni ne-au verificat biletele si da-i si alearga pe culoarul spre avion. Aaaaaaaleluia! La capat, am vazut o stewardesa care se uita cu un zambet pe buze spre noi...jur ca m-am simtit de parca am vazut luminita de la capatul tunelului. Imi si venea sa o intreb: "Tanti, te cheama Luminita? Tocmai mi-ai facut ziua mai frumoasa!". Din fericire nu am facut-o. Dar din panica totala in care intrasem mi s-a latit brusc un zambet imens pe fata si am rasuflat usurata. Atunci mi-am promis ca data viitoare o sa fiu inainte cu 4 ore la aeroport sa ma asigur ca nu o sa mai trec prin asa ceva. Never never again! Oricum, cred ca daca in momentul ala ne filma cineva si ne punea pe youtube cred ca ajungeam celebre pentru fetele pe care le aveam si pentru felul in care alergam. Priceless

Cu multumire va zic ca povestea de azi a avut un happy end. Finalul fericit propriu zis a fost aterizarea pe aeroportul din Bucuresti si senzatia aia de "acasa".

 O mica concluzie cu privire la escapada mea in Roma...A fost frumos, as mai merge, dar categoric as gasi un hotel in centru, undeva cu vedere la Fontana di Trevi si as avea grija sa stau mai mult timp cu un pahar de vin pur si simplu sa ma uit la lume si sa profit de frumusetea arhitecturii. A doua oara nu este de vizitat, a doua oara este de savurat. Si intr-o zi asta am de gand sa fac. Am de gand sa o iau pe domnisoara Cora asa cum i-am promis si sa mergem doar noi doua ca fetele intr-o excursie. It's a promise!

 Asa ca va recomand sa vizitati Roma, sa va inarmati cu rabdare si cu incaltarile potrivite si sa porniti intr-o excursie printr-un oras superb. Il recomand sa il puneti pe lista cu locuri de must-visit. Acum v-am pupat, copii. Ma intorc la chestionarele mele pentru permisul auto. So wish me luck! :)

When in Rome, part seven

Asa cum am promis, iata ca m-am intors si azi. Cu forte proaspete (sau nu) dintr-o zi puuuutin mai lejera decat cele de pana acum. Azi m-am rugat de sefa sa scadem ritmul putin ca deja scartaiam, asa ca a fost o zi de promenade.

Prima oprire pe ziua de azi a fost la Castelul Sant'Angelo sau Mausoleul lui Hadrian. Nu am intrat, dar ne-am plimbat prin zona prin Piazza Cavour si pe podurile de pe Tibru. Foarte frumoase podurile si arhitectura cladirilor din zona, dar mai frumoasa Dunarea noastra. Castelul mi se pare foarte special cu forma lui eliptica si statuile cu care este ornat. Pana si podul este imprejmuit cu statui de ingeri.
Mi-a placut foarte mult parcul amenajat langa castel. Multi copaci si bancute micute amplasate la umbra si un loc de joaca pentru copii. In rest, aceiasi indieni ca peste tot, cei care vand suveniruri si carti cu Roma. Tot de aici am avut vedere spre San Pietro, dupa cum puteti vedea in poza.

Urmatoarea oprire a fost la Piazza Campo de' Fiori, unde la momentul actual este un loc pentru micii comercianti din Roma, un punct de desfacere a marfurilor. Mi-a placut enorm piata pentru ca vizual este dementiala. Daca stai intr-un colt si ai o vedere de ansamblu poti vedea toate culorile din lume aici. Vanzatori de fructe, de legume, jeleuri, ulei de masline made in Italy si tot felul de sortimente, ceaiuri, flori, genti, macelarii, baruri, terase in stil italian si tot felul de obiecte se pot gasi aici.

Principalul motiv pentru care am venit aici a fost istoria si incarcatura spirituala a locului. In aceasta piateta, pe vremea Inchizitiei se petreceau executiile ordonate de Biserica Catolica. Tocmai de aceea in mijloc se afla statuia filozofului Giordani Bruno care a fost omorat in acea perioada pentru teoriile sale privind heliocentrismul, teorii care in acea perioada erau contestate de Biserica si erau privite ca pe un afront la adresa crestinismului. Cam cat de egocentrist sa fii sa crezi ca Pamantul(adica omul) este situat in mijlocul Universului? Biserica Catolica ar putea sa raspunda la intrebarea asta. Silueta acestuia este indreptata sfidator cu fata spre Vatican, chiar din locul in care a fost omorat. Dupa reunificarea Italiei a fost facut acest monument si Giordani Bruno a fost considerat ca un martir si ca un simbol al libertatii de exprimare.

Boooon, de aici am plecat frumos spre Piazza Navona. Una dintre cele mai cunoscute si mai frumoase piete din Roma si pe buna dreptate. Se intinde pe o mare suprafata si este imprejmuita de ziduri vechi si impunatoare. In piata se afla trei fantani si un obelisc: Cea mai mare dintre ele, Fontana dei Quattro Fiumi (Fantana celor patru rauri) creata de Bernini, si celelalte doua, Fontana del Moro si Fontana del Neptun iar obeliscul este Obeliscul lui Domitian. Inainte, piata era folosita pe post comercial in locul pietei Campo de' Fiori, insa ulterior piata comerciala a fost mutata. Momentan se gasesc o mare varietate de cafenele, trattoria si gelaterii aici si multi artisti vin aici pentru a-si vinde lucrarile.

De asemenea tot aici am avut surpriza sa intalnesc mai multi artisti de strada, stiti voi, oamenii care fac pe statuile si atunci cand le arunci cate un banut in cutia de metal incep sa faca ceva special sau iti multumesc. Tot aici ne-am hotarat sa ne asezam la o cafenea sa degustam un espresso specific italienesc. Si pentru ca sunt absolut obsedata de tiramisu, a trebuit sa imi comand si asa ceva si ma bucur nespus ca am facut-o. A fost cel mai bun tiramisu din viata mea, categoric al doilea fiind cel de la Gradina Verona de cand am fost cu don'soara Mihaela si pe care vi-l recomand tuturor.


Ultima oprire a fost la Piazza del Popolo si cu strada adiacenta via Corso. Locul asta are o istorie speciala si destul de interesanta. Se spune ca in aceasta piata, pe locul in care biserica a fost construita, a fost inmormantat imparatul Nero la poalele unui nuc impunator. Oamenii din vecinatatea acestui loc se plangeau cum ca fantoma imparatului ar fi posedat un corb care ii bantuia pe oameni, asa ca oamenii ar fi cerut taiarea acestui copac, arderea lui si construirea unei biserici pe locul acestuia pe exorcizare. Biserica a fost construita din banii poporului fapt care a dat numele acesteia, Santa Maria del Popolo si numele pietei del Popolo.

 Initial trebuia sa vizitam biserica de aici, adica pentru asta venisem in mod special, cu toate ca m-am saturat de bisericile de aici dupa cum v-am spus, dar meh. Ordinele au venit de la sefa. Am avut o mica surpriza si am aflat ca in intervalul 12-16 biserica era inchisa. What to do, what to do? Am luat-o la pas frumos pe Via Corso sa trecem in revista rapid si Mausoleul di Augusto care era prin zona. Dar ghici ce, am avut o groaza de distractii pe aici tinand cont ca strada este plina de magazine. Am ajuns si la mausoleu, l-am vazut rapid, apoi ne-am intors pe strada si ne-am plimbat prin magazine. Marele nostru noroc a fost ca am prins la cateva reduceri si ne-am rasfatat si noi putin ca dupa asa drumetii meritam si noi niste cadouri. Am gasit intre timp si un magazin de jeleuri. Heaveeeeeeeen direct! Am luat cateva din fiecare, cele mai interesante si abia astept sa le degust. O sa pun si poze sa vedeti cat de dragute sunt. M-am indragostit de ele pur si simplu. Aaaa si o sa mai pun si poza cu inghetata de azi ca tot v-am promis ca o sa fac poza la inghetata, asa ca m-am tinut de cuvant intr-un final.

 Altceva nu stiu ce sa va mai zis despre astazi. Iar m-am intalnit cu prietenii mei in autobuzul 135, manele la greu, si astazi s-a mai uitat si una urat la mine. Asta pana i-am intors si eu privirea si s-a facut ca ploua. Insignificant, anyway.

Well, azi a fost ultima zi in care v-am scris de aici, din Roma, dar o sa mai urmeze si maine ultima parte pe care o sa o scriu din Bucuresti. Sper ca v-a placut micul meu jurnal de calatorie de aici si nu v-am plictisit prea tare cu detaliile mele inutile, dar eu una m-am distrat scriind in fiecare zi despre locurile pe care le-am vazut si sper sa mai repet figura. V-am pupat!



P.S. Ca sa vedeti pozele la dimensiunea lor initiala, dati click pe ele. Asa mici nu prea se vad, dar arata postarea mai normal.

When in Rome, part 6

Iata-ma ajunsa si la ziua a6a. Nu imi vine sa cred ca eu chiar m-am tinut de planul asta de a scrie in fiecare seara. In mod normal mi s-ar fi facut lene instant si as fi ales sa dorm, dar se pare ca scrisul asta ma energizeaza mai nou. Me gusta. 

Sooo, azi am fost prima oara la Basilica San Giovanni in Laterano. Biserica a fost construita de imparatul Constantin cel Mare in secolul IV si este cea mai mare biserica din Roma. Portile pe care le vedeti in poza din stanga sunt din bronz si sunt aduse din Forumul Roman, au fost candva portile Senatului si au o vechime de aproximativ 2000 de ani. Incredibil. Ceea ce o face speciala este ca aceasta adaposteste niste scari pe care credinciosi din toate colturile lumii le considera sfinte. Se spune ca aceste trepte au fost aduse de la Ierusalim din ordinele sfintei Elena, mama lui Constantin. Se presupune ca sunt treptele pe care le-a urcat Iisus Hristor cand a mers la Pilat din Pont pentru judecata sa. Sunt 28 de trepte din marmura, acoperite cu lemn si credinciosii au voie sa urce pe scarile respective doar in genunchi, asta pentru a retrai suferintele prin care Iisus Hristos a trecut inainte de judecata sa. A fost impresionant sa vad cum oamenii faceau asta in timp ce se rugau. Am sa pun o poza sa va faceti o idee. Si sa nu va imaginati ca e asa de simplu cum pare, credeti-ma pe cuvant ca nu e simplu deloc. 

 Urmatoarea pe lista a fost biserica San Paolo unde se afla moastele Sf. Pavel dupa cum probabil v-ati dat si singuri seama. Mormantul este delimitat de un geam si tot acolo este si presupusul lant cu care se spune ca ar fi fost legat Sf. Pavel atunci cand a fost omorat de romani. Mi-a placut enorm lumina pe care am reusit sa o imortalizez prin vitraliile bisericii si grandoarea acesteia, caracteristica general valabila pentru bisericile catolice dupa cum am observat. Dar sincera sa fiu, nu pot sa spun ca m-a impresionat in mod deosebit. Putine din bisericile de aici mi s-au parut speciale in vreun fel. Arhitectural da, sunt frumoase, sunt speciale, dar atat.

Dupa o serie de alergat pe strazi si un moment (de fapt vreo ora) de ratacire pe sublimele strazi ale Romei, am ajuns intr-un final pe vestita Appia Antica. Cred ca toti stiti celebra zicala "Toate drumurile duc la Roma".  In anul 312 i.H., Appius Claudius Caecus, cenzor al Romei, s-a hotarat sa faca un drum care sa lege Roma de portul Brindisi. Aceasta strada avea un pavaj din pietre mari imbinate spre a crea o suprafata plata pentru cei care calatoreau pe acest drum. Istoricii spun ca pietrele erau atat de bine imbinate incat era aproape imposibil sa infigi un cutit intre acestea. Daca ajungeti in Roma, NEAPARAT sa mergeti pe aici, merita sa va plimbati pe jos macar pe o parte din strada chiar daca o sa va nenorociti picioarele asa cum am patit eu. Merita efortul categoric. 



Tot aici pe via Appia Antica sunt multe obiective de vizitat, in special catacombele crestinilor in care acestia se ascundeau pe vremea cand erau prigoniti si ale caror morminte se gasesc chiar in catacombe (eu am vizitat catacombele San Sebastiano) si multe alte ruine si morminte din jur. Poate va intrebati ce-i cu atatea morminte pe aici. Well, la vremea aceea, oamenilor le era interzis sa isi inmormanteze familia in oras, asa ca majoritatea alegeau sa o faca in afara orasului de-a lungul via Appia. Majoritatea mormintelor apartin unor romani instariti de pe acea vreme. Unul dintre cele mai celebre este cel mausoleul Caeciliei Metella. Aceasta a fost casatorita cu un militar din garzile lui Iulius Cezar. La moartea sa, sotul si tatal femeii i-au facut un mausoleu impresionant atat prin dimensiuni, prin forma cat si prin asezarea sa pe unul dintre cele mai inalte puncte de pe via Appia. 

Din pacate, la catacombe nu am putut sa fac decat poza de mai sus. Era interzis sa faci poze cu orice fel de aparat si asta in semn de respect pentru mormintele de acolo. Am incercat totusi sa fac o poza orientativa prin camerele inguste si slab luminate (unde maica-mea se panicase - sufera de claustrofobie, asta asa sa va faceti o idee cam cat de inguste si de mici ca inaltime erau tunelurile) care nu mi-a iesit asa ca mai bine nu o pun. Cand am reusit in sfarsit sa fac poza de mai sus, un american din spatele meu a dat din cap dezaprobator si a inceput sa rada dupa care mi-a zis "Sneaky, sneaky...taking pictures, ah?". Asa ca am renuntat si am mers mai departe. Am gasit totusi o poza pe google si o s-o pun mai jos.

Pentru cei care au citit cartea sau au vazut filmul "Quo vadis", se spune ca atunci cand Sf. Petru ar fi plecat din Roma cu gandul sa fuga de persecutiile romanilor, s-ar fi intalnit cu Iisus Hristos pe care l-a intrebat "Quo vadis, Domine?" (se traduce prin "Unde mergi, doamne?"). Eh, acest loc unde se presupune ca s-ar fi intamplat actiunea asta se afla pe via Appia undeva pe la mijloc daca aveti rabdare sa mai mergeti pana acolo. Din pacate eu nu am reusit sa ajung, picioarele mele erau prea tandari pentru pavajul de pe via Appia.
Pentru sufletul meu, o sa inserez si un mic citat din "Quo vadis" (btw, merita citita cartea, este extraordinara): 

"Să iubești nu e suficient, trebuie să știi să înveți pe altul arta dragostei. Plăcerea o simte și plebea, chiar și animalele. Omul adevărat, însă, tocmai prin asta se deosebește de animale. El transformă dragostea într-o artă nobilă și, bucurându-se de ea, e conștient de valoarea ei divină. Astfel, nu-și satisface trupul, ci și sufletul."

Dupa magnifica via Appia Antica am plecat spre hotel, spre un dus "revergorant". Dupa o asa zi, cu toate ca sunt extenuata si ma dor picioarele mai rau decat atunci cand merg pe tocuri (!!!!!), asta sa intelegeti intensitatea durerii mele, pot sa ma declar satisfacuta si fericita ca am ajuns sa vad partea asta a Romei :)
Si acum va pup si pe maine, again daca nu v-am plictisit deja cu povestile mele.