When in Rome, part 6

Iata-ma ajunsa si la ziua a6a. Nu imi vine sa cred ca eu chiar m-am tinut de planul asta de a scrie in fiecare seara. In mod normal mi s-ar fi facut lene instant si as fi ales sa dorm, dar se pare ca scrisul asta ma energizeaza mai nou. Me gusta. 

Sooo, azi am fost prima oara la Basilica San Giovanni in Laterano. Biserica a fost construita de imparatul Constantin cel Mare in secolul IV si este cea mai mare biserica din Roma. Portile pe care le vedeti in poza din stanga sunt din bronz si sunt aduse din Forumul Roman, au fost candva portile Senatului si au o vechime de aproximativ 2000 de ani. Incredibil. Ceea ce o face speciala este ca aceasta adaposteste niste scari pe care credinciosi din toate colturile lumii le considera sfinte. Se spune ca aceste trepte au fost aduse de la Ierusalim din ordinele sfintei Elena, mama lui Constantin. Se presupune ca sunt treptele pe care le-a urcat Iisus Hristor cand a mers la Pilat din Pont pentru judecata sa. Sunt 28 de trepte din marmura, acoperite cu lemn si credinciosii au voie sa urce pe scarile respective doar in genunchi, asta pentru a retrai suferintele prin care Iisus Hristos a trecut inainte de judecata sa. A fost impresionant sa vad cum oamenii faceau asta in timp ce se rugau. Am sa pun o poza sa va faceti o idee. Si sa nu va imaginati ca e asa de simplu cum pare, credeti-ma pe cuvant ca nu e simplu deloc. 

 Urmatoarea pe lista a fost biserica San Paolo unde se afla moastele Sf. Pavel dupa cum probabil v-ati dat si singuri seama. Mormantul este delimitat de un geam si tot acolo este si presupusul lant cu care se spune ca ar fi fost legat Sf. Pavel atunci cand a fost omorat de romani. Mi-a placut enorm lumina pe care am reusit sa o imortalizez prin vitraliile bisericii si grandoarea acesteia, caracteristica general valabila pentru bisericile catolice dupa cum am observat. Dar sincera sa fiu, nu pot sa spun ca m-a impresionat in mod deosebit. Putine din bisericile de aici mi s-au parut speciale in vreun fel. Arhitectural da, sunt frumoase, sunt speciale, dar atat.

Dupa o serie de alergat pe strazi si un moment (de fapt vreo ora) de ratacire pe sublimele strazi ale Romei, am ajuns intr-un final pe vestita Appia Antica. Cred ca toti stiti celebra zicala "Toate drumurile duc la Roma".  In anul 312 i.H., Appius Claudius Caecus, cenzor al Romei, s-a hotarat sa faca un drum care sa lege Roma de portul Brindisi. Aceasta strada avea un pavaj din pietre mari imbinate spre a crea o suprafata plata pentru cei care calatoreau pe acest drum. Istoricii spun ca pietrele erau atat de bine imbinate incat era aproape imposibil sa infigi un cutit intre acestea. Daca ajungeti in Roma, NEAPARAT sa mergeti pe aici, merita sa va plimbati pe jos macar pe o parte din strada chiar daca o sa va nenorociti picioarele asa cum am patit eu. Merita efortul categoric. 



Tot aici pe via Appia Antica sunt multe obiective de vizitat, in special catacombele crestinilor in care acestia se ascundeau pe vremea cand erau prigoniti si ale caror morminte se gasesc chiar in catacombe (eu am vizitat catacombele San Sebastiano) si multe alte ruine si morminte din jur. Poate va intrebati ce-i cu atatea morminte pe aici. Well, la vremea aceea, oamenilor le era interzis sa isi inmormanteze familia in oras, asa ca majoritatea alegeau sa o faca in afara orasului de-a lungul via Appia. Majoritatea mormintelor apartin unor romani instariti de pe acea vreme. Unul dintre cele mai celebre este cel mausoleul Caeciliei Metella. Aceasta a fost casatorita cu un militar din garzile lui Iulius Cezar. La moartea sa, sotul si tatal femeii i-au facut un mausoleu impresionant atat prin dimensiuni, prin forma cat si prin asezarea sa pe unul dintre cele mai inalte puncte de pe via Appia. 

Din pacate, la catacombe nu am putut sa fac decat poza de mai sus. Era interzis sa faci poze cu orice fel de aparat si asta in semn de respect pentru mormintele de acolo. Am incercat totusi sa fac o poza orientativa prin camerele inguste si slab luminate (unde maica-mea se panicase - sufera de claustrofobie, asta asa sa va faceti o idee cam cat de inguste si de mici ca inaltime erau tunelurile) care nu mi-a iesit asa ca mai bine nu o pun. Cand am reusit in sfarsit sa fac poza de mai sus, un american din spatele meu a dat din cap dezaprobator si a inceput sa rada dupa care mi-a zis "Sneaky, sneaky...taking pictures, ah?". Asa ca am renuntat si am mers mai departe. Am gasit totusi o poza pe google si o s-o pun mai jos.

Pentru cei care au citit cartea sau au vazut filmul "Quo vadis", se spune ca atunci cand Sf. Petru ar fi plecat din Roma cu gandul sa fuga de persecutiile romanilor, s-ar fi intalnit cu Iisus Hristos pe care l-a intrebat "Quo vadis, Domine?" (se traduce prin "Unde mergi, doamne?"). Eh, acest loc unde se presupune ca s-ar fi intamplat actiunea asta se afla pe via Appia undeva pe la mijloc daca aveti rabdare sa mai mergeti pana acolo. Din pacate eu nu am reusit sa ajung, picioarele mele erau prea tandari pentru pavajul de pe via Appia.
Pentru sufletul meu, o sa inserez si un mic citat din "Quo vadis" (btw, merita citita cartea, este extraordinara): 

"Să iubești nu e suficient, trebuie să știi să înveți pe altul arta dragostei. Plăcerea o simte și plebea, chiar și animalele. Omul adevărat, însă, tocmai prin asta se deosebește de animale. El transformă dragostea într-o artă nobilă și, bucurându-se de ea, e conștient de valoarea ei divină. Astfel, nu-și satisface trupul, ci și sufletul."

Dupa magnifica via Appia Antica am plecat spre hotel, spre un dus "revergorant". Dupa o asa zi, cu toate ca sunt extenuata si ma dor picioarele mai rau decat atunci cand merg pe tocuri (!!!!!), asta sa intelegeti intensitatea durerii mele, pot sa ma declar satisfacuta si fericita ca am ajuns sa vad partea asta a Romei :)
Si acum va pup si pe maine, again daca nu v-am plictisit deja cu povestile mele.