When in Rome, part four

Hello hello! Azi sunt un strop mai fresh ca ieri asa ca o sa va povestesc putin zilele de ieri si de azi. Mai mult de ieri si mai putin de azi.

Ieri a fost o zi foaaaaaaarte lunga si foarte obositoare. Dupa cum ati vazut din pozele de ieri, am ajuns pe la Vatican si la Basilica di San Pietro. Am plecat frumos cu autobuzul spre statia de metrou Termini de unde trebuia sa luam metroul spre Vatican. Normal, ne-am urcat in vestitul autobuz 135. Panica. Eran plin. De tigani. Absolut plin. Carucioare peste carucioare, saci de rafie, pungi, copii, manele, putoare, tot ce vrei si ce nu vrei, si asta pe gratis. Am rabdat, am primit coate in coaste si roti de la carucioare in fund, dar am strans din dinti si am mers mai departe. Booon. Ajungem intr-un final si la Ottaviano (statia de metrou pentru Vatican) si pornim spre muzeu. Deja ma pregatisem sufleteste pentru o coada interminabila si pentru cel putin 2 ore de stat in picioare doar la coada, dar surprinzator a mers destul de repede tinand cont ca fiind ultima duminica din luna, intrarea era libera la Vatican. Am stat la coada cam jumatate de ora, maxim dupa care am intrat in muzeu. A fost frumos, nu cum ma asteptam, dar frumos. Am vazut si Capela Sixtina si am reusit chiar sa fac o poza pe sub mana in timp ce toti baietii din costume de acolo tipau "NO PICTURES!!!". Chiar mi-a placut, a fost un sentiment priceless sa vad picturile de acolo si tot respectul pentru Michelangelo care are niste lucrari superbe.

 Altceva, mi-a placut foarte mult Bernini ca si sculptor. Foarte multe monumente din Roma sunt facute de el. Si chiar a fost un artist desavarsit, atat sculptor cat si pictor. Sculpturile lui au o expresivitate extraordinara si sunt atat de realist savarsite incat chiar ai senzatia ca omul din piatra din fata ta este adevarat si iti transmite fiecare emotie pe care o traieste. Am sa pun mai jos o poza cu o lucrare facuta de el (o sa iau poza de pe net).

Dupa Vatican ne-am dus sa vizitam Basilica di San Pietro. Cred ca a fost cel mai frumos punct din toata excursia de pana acum. Am vrut sa ajung sus sus de tot, la dom, deasupra cupolei basilicii, si asta am facut. Nu au contat cele 570 de scari urcate, si nici faptul ca nu aveam aer, sau ca scarile au fost prea inguste, a contat doar privelistea pe care am vazut-o sus acolo. Cand am ajuns in sfarsit sus, aerul rece m-a plesnit pur si simplu peste fata si atunci am vazut Roma asa cum este ea. Atunci am vazut ce oras frumos am in fata si cat de mare este. Am tras aer in piept, am zambit si am facut multe multe poze pentru mine. Apoi doar am stat acolo sprijinindu-ma de balustrada si m-am gandit la tot...la absolut tot. Parca totul avea sens, toate intrebarile aveau cate un raspuns si eu nu mai aveam nici o dilema. Totul functiona asa cum trebuia. Asta clar a fost punctul culminant din excursia mea la Roma, nu stiu daca o sa mai vad ceva care o sa ma faca sa simt ceva mai mult decat am simtit acolo sus. But it's worth a try, anyway. 

Poze cu scarile si cu privelistea am pus ieri. Sper ca v-au placut.

Dupa San Pietro si Vatican, ne-am mai plimbat putin prin zona pe la un bazar, am mancat ceva si am gasit cea mai buna inghetata de pana acum. Mai buna decat celelalte doua de alaltaieri daca se putea. Am gasit 2 arome: Cubano (cu rom, prajituri si vanilie) si o alta aroma Zabaione (facuta cu un vin dulce de Marsala). Si da, sunt constienta ca ambele contin aroma de alcool, dar inghetata asta a fost mica mea placere vinovata. Again imi pare rau ca nu le-am facut poza, dar promit, la urmatoarea fac poza.

Seara, am ajuns in statie iar la 135 (stiu ca deja incepeti sa va plictisi de subiectul asta, dar faza asta e de povestit clar), ma urc in autobuz, ma asez pe scaun, dupa care aud o voce de femeie urland "HAIDI BAAAA" si vad un copil de maxim 4 ani zburand in autobuz si cazand pe jos. Literalmente zbura. Il aruncase maica-sa. Dupa care a sarit si ea repede in autobuz probabil sa nu plece fara ea. Dar nu am inteles logica...era ok daca pleca autobuzul cu copilul si fara ea dar Doamne fereste sa nu fie copilul in autobuz. What the fuck?! Saracul copil incepuse sa planga si aia radea ca proasta. I was in shock. Nu stiu ce incerca sa faca femeia aia.  

Cam asta s-a intamplat ieri. De azi nu prea am ce sa va povestesc pentru ca am fost putin la shopping in Porta di Roma, ca deh, se impune. Inainte de asta am fost la Biserica Santa Maria di Angelo si la termele lui Diocleziano unde ma asteptam sa vad ceva amenajat, niste ruine bine pastrate, cand colo cand am ajuns mare mi-a fost mirarea cand am vazut sticle de bere, conserve, pungi si prezervative, cu toate ca ruinele erau imprejmuite de un card inalt. Se pare ca nu numai la noi se intampla lucruri de genul asta. 

Aaaaaa, si nu v-am zis nimic de restaurantul Dino & Toni pentru ca era inchis cand am ajuns noi acolo, din pacate. Sper sa mai mergem o data pana sa plecam oricum.

Si acum pe maine pentru ca ma asteapta o zi cu "iz" antic pe via Appia Antica si pe la catacombe (multumesc Teo pentru sfat).

P.S. Mi-e dor de: Madalache (♥), Cora, Bogdan, Teo, Mada, Drag, Cerasela, Iulia, Andreea, Mihaela, Ancuta, Teo Radulescu si multi altii. 

When in Rome, part three

Pentru ca am avut o zi lunga azi si simt ca imi cad picioarele si totodata ochii in gura, azi o sa pun doar poze si maine o sa va povestesc tot ce am facut azi.  G' Night

Sper ca va plac pozele, sunt mult mai multe, dar nu prea am timp sa fac o selectie acum. I want feedback, guys!

When in Rome, part two

Buona sera,
mia cara! E vremea pentru update-ul de azi. Today was a beautiful day. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa ne pierdem prin oras, evident. Aveam o rezervare la ora 9.00 pentru Galeriile Borghese, pentru muzeu si pe site scria ca trebuie sa ajungem cu jumatate de ora mai devreme pentru a ridica rezervarea. Buuun, ne-am bajbait pe la metrou, prin autobuze si intr-un final am gasit statia de metrou cea mai apropiata de destinatie, Spagna. Dupa alergat prin gradinile Borghese, ajungem si la muzeu. Coada mare, lume multa. Ca sa vezi noroc, le cazusera sistemul oamenilor si nu puteau sa vada rezervarile facute (Ideea este ca nu puteai sa vii sa cumperi bilet pe loc, trebuia sa iti faci rezervare din timp) asa ca au anuntat ca sa ramana la coada doar oamenii cu rezervari si au inceput sa bage lumea de la coada. Ajungem si noi la casa, ne intreaba cate persoane suntem, ne da biletele si pe urma spune "Next". Ceva dubios aici, am crezut ca trebuie sa platim acolo. Ok, poate mai e vreun loc unde se plateste. Peste 10 minute ajungem si in muzeu insa nimeni nu ce-a cerut banii. Moment in care imi pica fisa, realizand ce s-a intamplat. Erau doua feluri de rezervari si anume cele platite in prealabil sau cele care se platesc direct acolo. Numai ca noi nu am stiut asta si avand in vedere ca sistemul lor era picat nici ei nu au zis nimic. Si ca sa-l citez acum pe Bogdan, tocmai am fentat sistemul azi cu exact 30 de EURO, fara intentie in orice caz.

De aici am pornit spre piazza di Spagna la vestitele trepte spaniole, un monument al elegantei in Roma. Cred ca aici este unul dintre cele mai frumoase cartiere din Roma. Case vechi, o arhitectura speciala, culori de toate felurile si o inghetata dementiala!!! De la capatul scarilor, de sus, se vedea toata Roma, inclusiv cupola de la Vatican. It was breathtaking indeed. Si scarile in sine erau superbe, dar pline de oameni care isi trageau suflul si priveau la agitatia din piazza di Spagna, sau faceau poze, sau poate doar incercau sa isi gaseasca un moment de liniste in toata agitatia de acolo.

Anyways, tot aici am gasit o gelaterie dementiala. Normal ca nu am putut sa rezist si mi-am luat un cornet cu 4 cupe: Stracciatella, tiramisu, mango si capsuni. Imi pare rau ca nu am putut sa fac poze, dar in agitatia de acolo am ales sa nu imi mai scot aparatul foto, din lene, motive de siguranta si in plus abia asteptam sa gust inghetata.

Urmatoarea oprire a fost Fontana di Trevi. Dupa multe cautari am gasit-o in sfarsit, ascunsa printre niste stradute inguste si ticsite cu magazinase pentru turisti si pizzerii care mai de care mai cochete. Este mult mai mare decat mi-as fi imaginat, ce-i drept. Oricum primul instinct pe care l-am avut cand am zarit-o a fost sa zambesc si sa imi amintesc de La Dolce Vita lui Federico Fellini, de momentul in care Anita Eckberg intra in fantana si se plimba nonsalant, sau de Roman Holiday cu Audrey Hepburn si Gregory Peck. Superb loc, dar prea multa lume. Trebuia sa ai putin noroc sa gasesti un locsor sa te asezi si tu sa asculti sunetul apei. Tot aici, am gasit alta gelaterie (yeah, I'm a gelato fan) si mai buna decat prima. Aici mi-am luat un cornet cu 2 cupe: Nutella si alune. Cea mai buna inghetata din viata mea fara indoiala.







Apoi ne-am dus la Tirbutina sa luam autobuzul spre hotel sa apucam sa ne odihnim putin, dar stupoare, intram in vestitul 135 si jumatate de autobuz era plin de compatrioti. Nu stiu cum sa le zic altfel sincer. Cam 15 oameni, cam asa ceva. care vorbeau tare, unii ascultau manele la telefon, altii povesteau cati bani au facut. Real nice, ce pot sa zic. Dar dupa vreo 5 statii, toti au coborat in acelasi loc.






 Macar nu ne-am intersectat in alt fel. Oricum pot sa zic ca Roma e plina de romanii, am auzit foarte multi vorbind romana, si nu erau turisti, oameni in metrou ducandu-se la serviciu, sau ca in autobuzul de care tocmai vorbeam, sau azi la metrou am auzit si un "bagami-as ii sparg fata". Ce sa zic, romanii au cucerit Roma. Dar surprinzator, nu asta






ma deranjeaza cel mai mult aici, ci indienii. Da, e plin de indieni care vand absolut ORICE fara sa exagerez in vreun fel. De la genti, portofele, suveniruri, mancare, tablouri, poze, esarfe, flori la trepiede pentru aparatele foto. Si nu asta e enervant, ci faptul ca nu te lasa in pace, te agaseaza pe la orice colt, iti baga marfa in fata si daca reusesti prin vreo minune sa scapi de el, dupa colt te asteapta altul. Joy.

But all in all acum chiar pot sa zic ca iubesc Roma ca oras. Mi-ar placea totusi sa il vizitez iarna, sau intr-o perioada a anului cand e mai gol si pot sa savurez fiecare loc asa cum ar trebui, nu pe fuga.



Acum va zic noapte buna si ne auzim maine. Urmeaza sa merg la Vatican si am pe to-do-list un local excelent despre care am auzit si anume "Dino&Tony" unde am auzit ca nici nu te lasa sa te uiti pe meniu, doar iti aduc ei ce cred ca ti-ar placea si in afara mancarii excelente si rezonabile ca pret, mai ai si animatie prin jur. Proprietarii servesc, canta, zambesc. Sper sa fie fun si sa am ce va povesti. Va pup si pe maine :)

When in Rome, part one

Si iata-ma ajunsa si in Roma intr-un final. A fost o zi mult mai agitata decat m-as fi asteptat sincera sa fiu. Atat cu bune cat si cu rele. Let's start with the beginning.

Am dormit doar 2 ore jumatate asnoapte. Cam nasol. Initial nu vroiamsa dorm deloc dar deja ma apasa o durere de cap ingrozitoare asa ca mi-am calcat pe mandrie si am acceptat sa dorm putin. Evident ca nu am putut sa adorm decat dupa vreo ora pentru ca limonada de noaptea trecuta mi-a dat de furca cu stomacul, dar meh, intr-un final am reusit sa atipesc. La 6 dimineata am fost in picioare, am terminat si ultimele pregatiri si hop la aeroport. Dupa 2 ore de asteptari am decolat in sfarsit.


 A fost un zbor placut, chiar incurajator as putea spune, dar cred ca a fost doar un fel de-a compensa cele ce urmau sa se intample pe parcursul zilei. Am ajuns cu o mica intarziere pe aeroportul Fiumicino din Roma si ne-am urcat in trenul ce ne lasa in Roma la gara Termini. Toate bune si frumoase. Am facut o mica escala intr-o cafenea de langa gara pentru un moment de liniste si o Caffe latte. Ne-am ridicat sa plecam spre hotel, dar stai putin, noi cum ajungem acolo? Toate retelele wireless din Roma fiind parolate, nu am reusit sa gasesc absolut nimic. 

M-am plimbat la 3 centre de informare turistica diferite si de fiecare data mi se zicea o varianta diferita de a ajunge la destinatie. Buuuuun. What to do? Let's go blind. Am luat un autobuz dupa ureche din care auzisem ca ajunge pe via Salaria. Problema era ca noi trebuia sa ajungem la numarul 1000 si ceva si autobuzul nu mergea pana acolo. Am coborat la o statie random care era efectiv in camp. La cativa metri mai in fata am vazut un indicator care spunea ca se intra pe autostrada A1. Panica maxima, evident. Da-i si intreaba lume, evident nimeni nu vorbea engleza. Ulterior am dat-o pe limbajul primitiv, adica datul din maini. Nici asta n-a mers. Am incercat cu 2 cuvinte in italiana moment in care absolut de fiecare data omul respectiv incepea sa vorbeasca rapid in italiana si sa imi explice. Straight face direct. Zambeam si spuneam "Yes yes, grazie." Intr-un final am sunat la hotel, tanti a fost amabila si ne-a explicat ca mai trebuie sa mergem inca 5 statii cu alt autobuz. Fuck it, simteam ca imi cad si mainile si picioarele si ma dureau umerii ingrozitori. Inchipuiti-va ca aveam un rucsac plin cantarind in jur de 8 kile, o geanta de vreo 3 kile, alta geanta mai usurica la vreo 2 kile si un troller de nici mai mult nici mai putin de 18 kile. Groaznic, va zic eu. Dupa vreo ora am ajuns si la magnificul hotel de la mama naibii ( by the way, update your fucking site and adress if you own a business) unde ne-a intampinat o tanti draguta care chiar reusea sa rosteasca o propozitie coerenta in engleza fara "I no inglish parlare sii siiiii". Dupa formalitatile care nu se mai terminau am ajuns in sfarsit in camera care vreau sa va zic ca este peste asteptari chiar. Dupa o ora de zacut si dupa un dus care parea sa nu mai vina, ne-am hotarat sa ne intoarcem la civilizatie si sa mergem sa ne plimbam putin.






Eh, acum incepe partea frumoasa a zilei mele. Am ramas placut surprinsa de felul in care arata Roma, cel putin in centru. Am decis sa mergem la Colosseum totusi si ma bucur ca am facut-o. Constructia mi-a taiat pur si simplu respiratia. Vazusem atatea filme cu locul asta incat nu imi venea sa cred ca in sfarsit am ajuns si aici. Strazile vechi pavate cu piatra cubica si felul in care era luminat Colosseumul m-au facut sa zambesc si sa uit de tot ce se intamplase cu cateva ore in urma. M-am simtit de parca eram in alta lume, de parca eram intr-un vis si ma coplesise emotia intalnirii cu locul asta. Am uitat sa va spun ca imi place foarte mult istoria si mai ales Antichitatea m-a fascinat dintotdeauna. Tocmai de aia probabil orasul asta a avut un asemenea efect asupra mea. Eram in extaz pur si simplu, nu mai stiam la ce sa mai fac poze. Am trecut si pe langa Forumul roman si pe langa Arcul lui Constantin, apoi am urcat pe o straduta ingusta si inconjurata de pini si de leandrii albi. Apoi am ajuns undeva pe niste scari langa Colosseum de unde se vedea Via Fori Imperiali de sus si pe fundal arena impunatoare. Nu pot sa va descriu sentimentele pe care le-am avut in tot timpul asta. Dar zambetul de pe buzele mele ar fi putut spune tot. 








Acum urmeaza alta parte interesanta. The fooooooood. Ne-am plimbat destul de mult pe jos pana am ajuns pe via Cavour la un bistro frumusel si cochet unde un nene simpatic ne-a asezat la masa. Si acum o sa ziceti ca va bag clisee, dar evident ca am comandat pizza (imi scapa numele) si Spaghetti alla Carbonara(pe care le-a comandat mum) impreuna cu un pahar de vin rosu. Cred ca am avut un orgasm culinar. M-am simtit de parca as fi mancat pentru prima oara asa ceva, fara sa exagerez cu ceva. Incredibil. Mancarea a fost unica si speciala iar vinul...pfoaaaa vinul a fost total diferit fata de ce am baut eu pana acum. Prima gura m-a lamurit. Dupa ce am sorbit putin din pahar, am simtit un gust demential pe care again nu pot sa-l descriu pentru ca nu am cu se sa-l compar, apoi a inceput sa ma arda pur si simplu. Ma simteam de parca as fi baut absinth. A fost aceeasi senzatie. 





 Apoi, ne-am decis sa mergem incet incet spre hotel. Pentru asta trebuia sa ajungem la Tirbutina sa luam singurul autobuz care ne lasa la hotel. Zis si facut. Am ajuns la Tirbutina, unde am avut un soc. Well, impropriu spun soc, pentru ca ma asteptam la asa ceva, dar tot prima reactie pe care am avut-o a fost sa verific daca suntem la Roma sau in Ferentari. Bam, oameni vorbind romana si manele pe background. 


 Un italian pe langa noi vorbea singur si pot sa jur ca am auzit ceva de Romania si Ceausescu. Trecuse o jumatate de ora si autobuzul nu venise. Se stransese din ce in ce mai multa lume si se auzea romana din toate colturile. 

 Cele mai frecvente cuvinte erau "mancati-as", "gurita" si "haoleu". Cred ca ati ghicit deja. In fine, nu vreau sa intru in detalii cu asta. Ideea este ca pana la urma am ajuns si la hotel (altfel nu scriam ditamai review-ul pentru voi acum), intreaga, vie si nevatamata. 

 Ma asteapta maine o noua zi de drumetii si abia astept sa va tin la curent cu ce se intampla pe aici. Sper sa va placa si pozele pe care le-am pus, din 550 de poze am ales cateva care mi s-au parut mie mai reusite. Enjoy si daca aveti sfaturi please do tell! Chiar vreau sa aud de locuri noi de vizitat prin Roma si sfaturi de la cei care au mai fost. Hugs si pe maine.

Life as we know it

Am asa o dispozitie de muzica veche cum nici nu va imaginati. De cateva zile tot ascult melodii pe care le ascultam acum 10 ani de pe CD-ul maica-mii cu hituri all times asta in timp ce jucam Sims 1. Ce griji aveam atunci? Cam nimic...aveam vreo 200 de melodii pe un CD pe care le ascultam in mod repetat la nesfarsit, le fredonam si nici macar nu ma gandeam ce ma asteapta mai incolo. Era atat de simplu atunci...nothing to worry about, nothing to cry about. Acum totul se complica pe masura ce trece timpul. Obligatii peste obligatii, responsabilitati peste responsabilitati. Intr-un cuvant, realitatea.

Cam asta s-a intamplat. Si paradoxul este ca mereu vrem sa crestem, mereu vrem sa ne facem mari asta cam pana pe la 30 de ani cand deja incepem sa regretam adolescenta/copilaria. Cand suntem la gradinita deja ne gandim la ce vrem sa ne facem atunci cand o sa fim mari si vrem sa fim la scoala. Cand ajungem in scoala primara deja vrem sa fim mai mari, sa fim si noi in gimnaziu. Cand ajungem clasa a6a deja ne gandim la liceu pentru ca auzim de la toata lumea ca in liceu sunt cei mai frumosi ani. Normal ca in clasa a12a deja ne saturam si de asta si vrem sa ajungem la facultate sa "scapam naibii de absente, diriginte sau ascultarile alea nesuferite din timpul anului". Dar cand ajungem in facultate iar vrem mai mult, ajungem la momentul ala in viata cand deja vrem sa ne luam un job sa ne intretinem, vrem sa ne construim o cariera, sa ne casatorim cu persoana iubita, sa avem doi copii (un baiat si o fata) mai pe scurt, vrem sa ne simtim impliniti. Cam toata viata, asta este scopul nostru. Sa ne simtim completi, impliniti...numai ca mereu o sa lipseasca cate ceva. Sta in natura omului mereu sa vrea mai mult si sa nu se multumeasca cu putin. Eu spun asta cel putin din punctul meu de vedere. Sunt o persoana care nu se multumeste cu putin, sunt o persoana orgolioasa si incapatanata.

Sunt genul de om care mereu capata ce vrea pana la urma si am darul de a ma abitiona atat de tare incat daca mi se pune pata pe ceva sa fac sa fie al meu pana la urma. Bine, exista riscul ca pe parcurs sa ma plictisesc dar asta se intampla mai rar. Acum iar m-a luat valul si nu stiu cum am ajuns la asemenea dezvaluiri. Ideea era ca pe masura ce trece timpul viata devine din ce in ce mai grea si sfatul meu e sa profitam cat mai mult de prezent. I love life. Asa cu tampeniile si greutatile care se intampla, viata e frumoasa si are farmecul ei aparte :)

Si asa apropo de muzica veche sper sa va placa melodiile pe care le-am pus. Old and beautiful stuff :)

The end of summer

Iata ca a trecut inca o vara pe langa mine si iar simt ca nu am facut nimic productiv. Ca de obicei am lasat blogul asta in paragina si nu v-am mai tinut la curent. Ce-i drept, cine ar vrea sa scrie tocmai vara?! Tocmai in perioada aia a anului cand se intampla cele mai multe lucruri. Chiar ma gandeam la un moment dat cum ar fi sa umblu cu un jurnal dupa mine mereu sa scriu ce mi se intampla sa ma asigur ca nu uit, dar e o prostie. Sa imi traiesc viata doar pentru a avea ce scrie mai tarziu. Prefer sa fac ce simt si ulterior sa imi aduc aminte, chiar daca nu integral. Si chiar mi-ar placea sa pot sa scriu o carte cu tot ce am facut de-a lungul vietii mele. Si nu doar una singura, vreo 3 volume cel putin pentru ca toti autorii care au ceva de zis, trebuie sa scoata o data in viata o trilogie. Atunci e clar ca si eu vreau o trilogie, ce naiba! Am cunoscut atatia oameni care chiar ar putea sa-si scrie memoriile si ar face o gramada de bani pe ele. Chiar acum de curand vorbeam cu cineva, ii ascultam povestile si ma gandeam "hey... eu n-am facut o viata intreaga ce a facut el in 48 de ore." And it's fucking frustrating. Nici daca mi-ar propune, tot nu as ajunge sa fac toate lucrurile alea. Dar imi ajunge sa ascult, povestiri de genul asta ma hranesc si ma fac sa spun ca there's something more out there for me too. Si stiu asta. Stiu ce vreau pentru mine, stiu ca vreau peste 10 ani sa ma gandesc ca am facut tot ce am vrut si ca nu am regrete. Mi-a zis cineva zilele trecute ca e mai bine sa risti. Nu e bine sa te retragi intr-o carapace doar sa te asiguri ca nu vei mai fi ranit pe viitor, e bine sa incerci, sa nu renunti niciodata si sa faci mereu ce simti fara sa te gandesti la consecinte. Poate iesi prost, dar totusi poate iesi ceva bine dintr-un risc pe care te-ai hotarat sa ti-l asumi. Un sut in fund e un pas inainte, nu? Mai bine decat sa stai toata viata sa te gandesti "cum ar fi fost daca...?"

Trecem de la chestiile mai profunde la o mica relatare a saptamanii mele. Intentia mea a fost sa scap de anumite ganduri si probleme. Da, nu suna deloc curajos, am vrut sa fug de probleme. Happens. Si am reusit si sunt mandra de mine. A fost o saptamana extraordinara, cu prieteni extraordinari, o saptamana in care am castigat un prieten si o saptamana in care am vorbit despre probleme, am incercat sa le constientizez, o saptamana in care am ascultat intamplari care credeam ca se intampla doar in filme sau in carti. Dupa 5 zile la Petrosani am ajuns pana la urma si in Constanta pentru 2 nopti. Intr-o singura zi am facut 700km si totusi a fost cea mai frumoasa zi din toata vacanta asta. Si asta pentru ca am fost spontana si nu m-am gandit ce o sa fac peste 2 ore. Momentul a contat. Priceless.

Si acum, am nevoie de putin noroc, va rog sa va ganditi la mine sa imi tineti pumnii de miercuri dimineata pana la pranz pentru ca am traseul pentru permis si imi doresc enoooooorm de mult sa il iau. Cheers si keep in touch :)

Summer-ish

Hello hello again! A trecut ceva timp de la ultimul post, dar deh, sesiune, examene, stress,  asa ca va imaginati ca blog-ul a fost ultima mea grija. Dar acum ca s-a terminat totul cu bine, ca nu am restante (thank you God) si ca m-am linistit cu iesirile in care sarbatoresc vacanta de vara, cred ca e timpul sa ma asez comod pe scaunul meu de la birou si sa va povestesc cam ce am mai facut eu zilele astea.

Si acum stau cam de vreo jumatate de ora ascultand muzica si asteptand sa-mi vina ideile despre ce sa va scriu. Mi se pare ca orice paragraf e plictisitor sau e o prostie...Acum o zi cand ma gandeam la momentul asa ca o sa va scriu ce am facut ma gandeam ca nu o sa am timp sa scriu tot. Si acum...ce sa scriu? Da, am fost numai plecata saptamanile astea...probabil ca sa nu stau in casa pentru ca am ajuns sa ma simt inutila in casa. Nu stiu ce sa fac. Btw, daca aveti sugestii sau idei, please do share. As iesi sa fac si niste poze, dar pe caldura asta, domne?! Mnu prea-mi vine. Stau bine cu apa rece langa mine si cu ventilatorul de acum 20 de ani racorindu-ma asa nitel.



Mai pe scurt e bine in vacanta. Multumescu-ti Doamne ca a venit si vacanta asta odata ca faceam un mare "boom" daca mai dura macar o zi in plus facultatea.
Bafta tuturor celor care sunt in sesiune acum si celor care au terminat sesiunea le durez super distractie pe timp de vara.
V-am pupat

Song of the week

Si asta pentru ca de foarte mult timp o caut si credits lui Paul pentru ca mereu gasesc la el melodii pe care le caut disperata de mult timp. Much love, Paul  ♥

My own Dacia

Heeey, I have my own Dacia Logan model :D Dupa vizita pe care am facut-o la Autocobalcescu, la reprezentanta Dacia am primit o mica macheta cu modelul Dacia Logan si am plecat cu o parere infinit mai buna despre brand-ul Dacia. :)

Si daaaaaaa. Am cedat tentatiei si mi-am cumparat unt de arahide. Dupa ce l-am revazut pe Brad Pitt in "Meet Joe Black" cum manca unt de arahide cu atata pofta toata ziua m-am gandit daca sa imi iau sau nu, si normal ca am cedat. In sfarsit am inteles ce inseamna pentru americani vestitul "peanut butter-jelly sandwich". Jelly cam lipsa, dar am inlocuit cu dulceata de capsuni. Yum yum yum. Recomand tuturor.
IT'S PEANUT BUTTER JELLY TIIIIIIMMMMEEEEEEEE!