joi, 15 septembrie 2011

Life as we know it

Am asa o dispozitie de muzica veche cum nici nu va imaginati. De cateva zile tot ascult melodii pe care le ascultam acum 10 ani de pe CD-ul maica-mii cu hituri all times asta in timp ce jucam Sims 1. Ce griji aveam atunci? Cam nimic...aveam vreo 200 de melodii pe un CD pe care le ascultam in mod repetat la nesfarsit, le fredonam si nici macar nu ma gandeam ce ma asteapta mai incolo. Era atat de simplu atunci...nothing to worry about, nothing to cry about. Acum totul se complica pe masura ce trece timpul. Obligatii peste obligatii, responsabilitati peste responsabilitati. Intr-un cuvant, realitatea.

Cam asta s-a intamplat. Si paradoxul este ca mereu vrem sa crestem, mereu vrem sa ne facem mari asta cam pana pe la 30 de ani cand deja incepem sa regretam adolescenta/copilaria. Cand suntem la gradinita deja ne gandim la ce vrem sa ne facem atunci cand o sa fim mari si vrem sa fim la scoala. Cand ajungem in scoala primara deja vrem sa fim mai mari, sa fim si noi in gimnaziu. Cand ajungem clasa a6a deja ne gandim la liceu pentru ca auzim de la toata lumea ca in liceu sunt cei mai frumosi ani. Normal ca in clasa a12a deja ne saturam si de asta si vrem sa ajungem la facultate sa "scapam naibii de absente, diriginte sau ascultarile alea nesuferite din timpul anului". Dar cand ajungem in facultate iar vrem mai mult, ajungem la momentul ala in viata cand deja vrem sa ne luam un job sa ne intretinem, vrem sa ne construim o cariera, sa ne casatorim cu persoana iubita, sa avem doi copii (un baiat si o fata) mai pe scurt, vrem sa ne simtim impliniti. Cam toata viata, asta este scopul nostru. Sa ne simtim completi, impliniti...numai ca mereu o sa lipseasca cate ceva. Sta in natura omului mereu sa vrea mai mult si sa nu se multumeasca cu putin. Eu spun asta cel putin din punctul meu de vedere. Sunt o persoana care nu se multumeste cu putin, sunt o persoana orgolioasa si incapatanata.

Sunt genul de om care mereu capata ce vrea pana la urma si am darul de a ma abitiona atat de tare incat daca mi se pune pata pe ceva sa fac sa fie al meu pana la urma. Bine, exista riscul ca pe parcurs sa ma plictisesc dar asta se intampla mai rar. Acum iar m-a luat valul si nu stiu cum am ajuns la asemenea dezvaluiri. Ideea era ca pe masura ce trece timpul viata devine din ce in ce mai grea si sfatul meu e sa profitam cat mai mult de prezent. I love life. Asa cu tampeniile si greutatile care se intampla, viata e frumoasa si are farmecul ei aparte :)

Si asa apropo de muzica veche sper sa va placa melodiile pe care le-am pus. Old and beautiful stuff :)

2 comentarii:

tasha spunea...

De acord cu tine, viata e frumoasa si merita traita asa cum ne este data, cu bune si cu rele!

Claudia Rădău spunea...

Ma bucur ca sunteti de acord cu mine. Si multumesc frumos pentru comentariu si pentru ca mi-ati citit gandurile :) Va mai astept la mine pe blog!