miercuri, 11 martie 2009

Doua persoane diferite

"Nehotărârea este o ţinere în suspensie care suprimă posibilitatea oricărei auto‑definiri."-Gabriel Liiceanu
"Melancolia e o tristeţe subiectivă fără ieşire."-Petre Tutea
"Fără iubire, fără minunile naturii şi fără bucuriile muzicii, viaţa oamenilor ar fi fost infirmă, ca fără Divinitate."-Valeria Mahok
"
Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe."-Octavian Paler


Sentimentele pe care le am in momentul asta nu pot sa le asociez cu nimic cunoscut.Nu pot sa le compar.Simt un amalgam de trairi fiecare diferita de celalalta.Ganduri imi trec prin minte,ganduri care se contrazic unele pe altele.Nu pot sa fac diferenta intre rational si stupid,rational si un sentiment,mai mult o amintire de sentiment.

Nu vi s-a intamplat niciodata sa simtiti ceva,iar dupa un timp sa ramana doar o amprenta la acel sentiment?O amintire?Sa simtiti ca nu e la fel...e o copie fidela si totusi sesizabila.Ei,mie mi se intampla chiar acum cred.Si inca nu imi dau seama daca acum vorbeste partea rationala din mine sau partea din mine care cere si ofera dragoste cu disperare.

Am simtit...ceva foarte profund.Nu ma pot minti pe mine insumi sa spun ca nu a fost asa.Problema e ca nu stiu ce mai simt acum.Stiu ce simt,dar nu stiu daca este sentimentul in sine sau...acea copie.Simt ca nu mai e la fel.As vrea sa fac diferenta,mi-ar fi mult mai usor.As fi vrut sa nu se fi intamplat asa,dar din pacate asa a fost sa fie.Poate ca m-am inselat de la inceput.Nu a fost nici de data asta diferit.A fost pur si simplu ceva ce simteam nevoia de mult.Nu vi s-a intamplat niciodata sa tanjiti pur si simplu dupa o imbratisare?Dupa un sarut?Dupa o simpla atingere care sa iti faca pielea de gaina.Si totusi dupa ce a trecut contactul fizic,dupa ce nu am mai simtit acea atingere a inceput incet incet sa se evapore tot.

Simt ca am inghetat.Nu pot nici sa dorm.Invat la biologie.Mai fac cate o pauza si citesc.Si totusi nu pot sa-mi scot din cap dubiile astea.In seara asta au fost mai accentuate ca oricand.Eu tot sper,dar pare inevitabil.E ca un sfarsit pe care incerci sa-l amani desi stii ca e acolo si ca o sa vina in curand.Simt ca imi plesneste capul.As vrea sa pot gandi mai limpede.As vrea sa am un ajutor.Ca un oracol unde mi-as scrie gandurile si apoi mi-as primi raspunsul.Altfel...ma simt singura.Da,chiar asta este cuvantul.Singura.Si totusi ma simt rupta pe jumatate...sau poate nu chiar in jumatate...doua parti inegale...da.

2 comentarii:

dedeya spunea...

stiu exact cum te simti... dar sa stii ca nu esti singura :*.. eu snut mereu aici :X
te iubesc mai clau :*

haemoglobian spunea...

si eu te iubesc :*