vineri, 6 martie 2009

Viata pe un peron

Dupa cum spuneam in postul trecut,am citit "Viata pe un peron" de Octavian Paler.Mi-au ramas in cap niste citate extraordinare care simt ca ma reprezinta extrem de bine.O carte pe care v-o rcomand cu caldura tuturor,merita citita.Trebuie doar sa intelegeti ce vrea sa spuna scriitorul si sa va puneti de fiecare data in locul sau,pentru ca unele momente prin care acesta trece sunt similare cu experientele pe care le are orice om.

“Noi suntem ca un cantec,nu credeti? Un cantec nu se poate canta niciodata de la sfarsit spre inceput. Trebuie sa-l canti totdeauna indreptindu-te spre sfarsit. Pe parcurs, in timp ce canti inca si muzica te imbata, iti dai seama ca sfirsitul apropie totusi, oricat l-ai amana. Incerci sa lungesti putin notele, dar asta nu da cantecul inapoi,nu reinvie ceea ce a murit din muzica intre timp. Amani doar sfarsitul.”


"Inchipuiti-va ca intr-o zi ar fi venit un tren si nu am mai fi avut puterea sa ne urcam in el. L-am dorit prea mult, l-am asteptat prea mult. Ne-am epuizat in asteptare si nu ne-a ramas nici o picatura de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului asteptat. Numai ca ne-am fi simtit striviti"

"Mi-am dat seama că ţipetele există. Însă nu le auzim. Nu vrem să le auzim. Suntem surzi, iar cei care ţipă se chinuiesc să ţipe şi mai tare văzând că nimeni nu-i aude. Toţi îşi văd de treburile lor mai departe, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, iar tu te simţi atunci ca o păpuşă dezarticulată. Ca să recapeţi senzaţia că eşti om, trebuie să observi un semn că te aude cineva. Altfel înnebuneşti. Şi ca să nu înnebuneşti, ţipi şi mai tare. Şi deodată observi că vocea nu te mai ascultă. Ţipătul a ajuns la limitele lui şi s-a frânt. Tăcerea a fost mai puternică decât el."

„Or, pierderea dragostei este, am descoperit atunci, răul cel mai mare care i se poate întâmpla unui om. Putem trăi fără Dumnezeu, dar nu putem trăi liniştiţi fără dragoste. Şi parcă numai eu am aflat că între Dumnezeu şi dragoste e o prăpastie? Important nu e să-l găseşti pe Dumnezeu, chiar crezând în el, ci să-l cauţi. În clipa în care îţi spui că l-ai găsit, de fapt l-ai pierdut pentru totdeauna. Nu există un mod mai sigur de a-l omorî, decât de a-i da un chip şi de a spune: iată-l în faţa mea. În vreme ce cu dragostea lucrurile stau tocmai invers. N-o ai decât dacă ai norocul s-o întâlneşti. Strângând în braţe aerul, reuşeşti cel mult să te sugrumi.”

„Când nu mai poţi face nimic, când te simţi ca o gânganie în pumnul destinului, nu zici: sunt disperat; zici: aştept. Va veni, nu va veni ce aştepţi, nu se ştie. Important e că aştepţi. Din moment ce aştepţi, faci ceva. Ţi-ai găsit o ocupaţie. Cum mi-am găsit eu aici, unde am învăţat o nouă meserie, aceea de a aştepta. Foarte grea meserie, domnilor. Mult mai grea decât aceea de a călători, de a alerga, de a te îmbulzi. Pentru că atunci când alergi, îţi foloseşti picioarele. Când te îmbulzeşti, îţi foloseşti braţele. Dar când aştepţi nu-ţi foloseşti decât puterea de a spera. Şi aici e greutatea. Căci această putere se uzează şi ea, domnilor, ca orice lucru. Şi, în clipa în care puterea de a spera s-a uzat, eşti pierdut.”

„Atunci am priceput prima oară că trăisem într-o minciună aurită. Omul? Nu există "omul" decât în tratatele de filosofie care se mulţumesc cu abstracţiuni. În realitate există mai multe feluri de oameni. Există călăul, există victima, există martorul care se amuză, există martorul indiferent, care nu aude sau pleacă pentru că nu-i place spectacolul, îl deranjează sau îl face să sufere. Mai există şi cel care se revoltă. Dar pe acesta nu-l poţi vedea totdeauna; îl copleşesc martorii, dintre care se aleg mereu şi călăii şi victimele pentru că spectacolul trebuie să meargă fără oprire.”

"A iubi, imi repetam intr-una,inseamna a simti nevoia sa te daruiesti."


5 comentarii:

valy spunea...

Iti doresc o primavara plina de iubire si de fericire!

haemoglobian spunea...

Multumesc foarte mult pentru urare!Si tie iti doresc o primavara frumoasa cu impliniri pe masura asteptarilor tale.

Sunt spunea...

singura carte care mi-a placut in mod deosebit a fost la tiganci

haemoglobian spunea...

Si la tiganci mi-a placut.Am mai multe carti preferate

Paul Voda spunea...

Oameni cu măşti de sticlă.Acest concept l-am întîlnit pentru prima dată în cartea "Viaţa pe un peron" scrisă de Octavian Paler.Ciudat sau nu,în acel moment am avut un sentiment de familiaritate.De ce? Deoarece de foarte multe ori am avut impresia că mă uit la o însiruire de măşti.Deşi societatea căreia i se adresa această carte ,e cea din 1981,totuşi acest concept se potriveşte perfect si societăţii de secol XXI.Cadrăm foarte bine,din păcate, în acest concept al oameniilor cu măşti de sticlă.Da !Purtăm măsti mai mult sau mai puţin impuse de societate.Dar marea problemă este ca,mai devreme sau mai tîrziu,aceste măşti ajung să devină parte din noi sau poate mai bine ar fi să spun că noi ajungem să facem parte din ele.Ne acaparează cu totul si ne trezim sub un clopot de sticlă,dupa cum constata Octavian Paler.Ne izolăm sub acest clopot şi nu ne mai interesează nimic din ce se întîmplă cu cei din jurul nostru.O formă de apărare?Poate pentru unii,dar sincer din punctul meu de vedere o golire de uman, o falsificare a lumii în care trăim.
De cîte ori nu vi s-a întîmplat să urmăriţi la Tv o ştire despre un incident stradal soldat cu răniţi,si să observaţi cum oamenii treceau grabiţi pe lîngă victime ca si cum ar fi fost inexistente?
Oare încet,încet vom deveni integral o societate a măştilor de sticlă?Oare vom uita indemnul "Iubeste-ti aproapele ca pe tine însuţi"?Vom uita să iubim,să rîdem,să fim generoşi?Vom uita să fim OAMENI?
Vă îndemn să distrugem acele măsti pe care le purtăm în societate.Să redevenim proprii nostri stăpîni .Să nu mai fim doar nişte indivizi ci sa învăţăm să redevenim Oameni.Să respingem faptic ideea de a face parte dintr-o societate rece precum un clopot de sticlă si să ne remodelăm sufletele pentru a auzi rîsul copiilor dar si plînsul celor necajiţi:Haideţi să redeschidem ochii şi să privim in jur cu adevărat