Am ignorat cu desavarsire orice avertisment, ca lucrurile ar putea aluneca pe o panta pe care nu as putea carmi atat de bine incat sa ajung la finish nesifonata. Nu vroiam decat sa ma distrag, sa ma bucur de moment fara a stii cum va arata ziua de maine.
Si am decis sa te vad. Sa aflu daca erai asa cum mi te inchipuiam, vroiam sa vad cum ma privesti cand te oglindesti in ochii mei, sa stiu daca ma va traversa un fior de emotie atunci cand iti voi rosti numele. Vroiam sa simt ca traiesc cu intensitate, si a te cunoaste mi s-a parut cea mai elocventa metoda de a o face. Cu bune si cu rele. Nu aveai cum sa ma dezamagesti, atata timp cat nu asteptam nimic de la tine. Nici macar sa fi tu barbatul acela pe care il construisem in imaginatie, sa iti asumi rolul in care te distribuisem in serile si noptile in care vorbeam de toate si nimic. Dar nu puteam trece mai departe fara sa stiu cine esti.
Priveam absenta furnicarul din jurul meu, in timp ce asteptam cu nerabdare imbarcare. In sfarsit ma intorceam acasa. Simteam cum pulsul imi creste cu fiecare minut ce ma apropia de casa. De sosire. Eram incantata si nesigura totodata, imi luasem bilet dus intors pentru ca nu eram convinsa ca revenirea estea cea mai inspirata alegere. Dar trebuia sa aflu. Mai zburasem de 50 de ori cu avionul inainte, dar acum era diferit. Mi s-a parut ciudat anuntul insotitoarei de zbor care ne ura bun venit in acest oras la care renuntasem, pe care ea si eu in sinea mea il numeam totusi acasa. Desi intram in ultima luna de toamna, era cald la Bucuresti, si prima adiere de vant ce mi-a ravasit parul m-a facut sa ma cutremur de placere.
Chiar si aparenta siguranta de sine s-a destramat in aeroport, in momentul in care ti-am auzit vocea la telefon, stiind ca ma astepti de partea cealalta a usii . Imi parea atat de firesc si atat de nebunesc ca prima persoana pe care urma sa o vad sa fii tu. Incercam sa imi potolesc bataile inimii, emotia, sub o mina preocupata.Nu stiam daca urma sa o luam de la inceput, de la salut, sau de unde ramasem in universul nostru virtual.Sau daca nu o sa fim asa cum ne asteptasem si urma sa fie prima si ultima noastra intalnire. Acolo. De fapt, nu aveam nici cea mai vaga idee ce faceam.
Singurul lucru pe care l-am putut face, atunci cand ne-am atins, int-o imbratisare de bun venit, a fost sa iti zambesc. Pentru ca nu ma inselasem in ceea ce te priveste, erai exact cum speram sa fi, cum imi doream sa fi. M-a speriat putin faptul ca mi-ai raspuns cu atata caldura si pasiune, pentru ca ma faceai sa te doresc mai mult. Erai cel mai ciudat strain pe care il intalnisem vreodata. Necunoscut si atat de familiar...Sarutul tau a avut asupra mea un efect neobisnuit de placut, mi-am pierdut cuvintele, m-am rugat sa nu observi ca imi transpirasera palmele intr-ale tale.
Stateam in pat dupa ce m-ai lasat acasa si 1000 de ganduri imi bantuiau constiinta. Nu imi dadeam seama daca este doar frenezia momentului, bucuria ca m-am intors acolo unde se parea ca imi este locul, noutatea, emotia si pagina alba ce urma sa o scriu in aceasta viata noua si veche.Imi promisesem sa ma shimb, sa nu mai reiau greselile din trecut, sa fiu mai buna. Dar mai intai simteam ca trebuie sa ma opresc, si in acea secunda suspendata in timp, sa fiu cu tine. Nu o faceam pentru tine, ci pentru mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu